Lectii

După ce am căzut și m-am ridicat, am învățat că tu îți ești singurul acasă. Că, pe măsură ce te cunoști mai mult, ești mai mulțumit cu tine. Nu neapărat mai fericit, dar cu siguranță mai mulțumit. Este mulțumirea pe care ți-o dă încrederea în tine, mulțumirea care vine din faptul că știi cine ești, într-o lume în care totul se clatină.

Am învățat că iubirea nu e o chestie relativă și, că, de cele mai multe ori, e în alb și negru, chiar dacă mai are și nuanțe de gri. Că nu poți iubi suficient de mult sau insuficient. Că iubești și atât. Și că atunci când iubești, lucrurile sunt simple. Iubirea complicată nu există. Sunt două concepte ce se exclud. Oamenii sunt complicați. Și marcați. De alți oameni și de temeri.

Am învățat că poți face ceva ce îți aduce destui bani încât să faci și ceva ce îți place. Și că acel ceva ce îți place se poate transforma în ceva ce îți aduce mulți bani. Am învățat că nu trebuie să fac compromisuri. Că pot și fără. Că e mai greu, dar îmi rămân loială.

Am învățat să nu mă mai calc în picioare și nici să nu-i mai las pe alții să o facă. Am învățat că dacă o faci o dată, o să ajungi să crezi că e normal. Am învățat că dacă un om îți distruge încrederea o dată, o va face mereu. Rareori există încredere reconstruită și păstrată. Oamenii nu (prea) se schimbă.

Am învățat că pot să trec peste orice. Dacă vreau. Dacă am forța să aleg asta. Sau lașitatea să îmi plâng de milă. Am învățat să nu mă mai atingă aproape nimic. Și am învățat să accept că sunt om și că atunci când mă doare, trebuie să îmbrățișez durerea și să o las să mă învețe o lecție.

Am învățat că principiile sunt totul. Că mai bine ești un om singur, cu coloană vertebrală, decât înconjurat de oameni de nimic. Și că nu ești singur. Niciodată. Oamenii care te iubesc vor fi acolo. Atunci când tu nu îți ești de ajuns. Și te învață, treptat, un alt fel de iubire.

Am învățat că pot să iubesc necondiționat. Că pot să îmi fac griji neîncetat și că pot plânge de fericire. Am învățat că pot să dau pe dinafară de iubire. Și că sufletele pereche nu sunt neapărat oameni. Am învățat că un suflet blănos intră în viața ta când ai nevoie și nu știi asta. Că puii de om nu sunt singurii copii pe care îi poți avea.

Am învățat că nimeni nu mă iubește mai mult decât mama. Am învățat că mi-e cea mai bună prietenă fără să îi spun tot. Că știe singură și mă iubește și defectă. Sau, mai ales fiindcă sunt defectă.

Am învățat că prietenia nu înseamnă să vorbești în fiecare zi, în fiecare săptămână sau în fiecare lună. Și că există și la mii de kilometri depărtare. Că nimic nu te hrănește sufletește că un om care e parte din inima ta. Sau că o carte bună, uneori. Și că nimeni nu te învăța mai multe decât singurătatea. Și durerea.