Brené Brown – „Curajul de a fi vulnerabil”

Brené Brown a studiat Curajul, Vulnerabilitatea, Empatia și Rușinea întreaga carieră. E un fel de enciclopedie a spiritului. Dacă nu ați citit cartea din titlul acestui articol și/sau nu ați văzut documentarul de pe Netflix, „Puterea vulnerabilității”, cred că aveți o idee despre ce să faceți în acest weekend.

Autoarea vorbește sincer despre propriile momente de vulnerabilitate și slăbiciune, unul dintre ele fiind acesta. Totodată, abordează cu umor și ironie „gafele” pe care le-a făcut în diverse ipostaze, ca profesor, femeie, soție și mamă, ceea ce conferă cărții sentimentul că ai în față un om care ți se arată fix așa cum e, care nu încearcă, propriu-zis, să te învețe nimic, ci care te ghidează cu blândețe spre tine însuți, împărtășindu-ți propriile experiențe.

Las aici unul dintre citatele care marchează cel mai bine, poate, una dintre problemele noastre de zi cu zi, Curajul.

Nu este criticul cel care contează, ori cel care arată cum s-a împiedicat omul puternic, ori cum ar putea cel care face lucruri să fie mai eficient. Meritul este al celui care este în arenă; al celui care are faţa murdară de praf, sudoare şi sânge; al celui care se străduieşte neobosit; al celui care greşeşte şi ratează în mod repetat; al celui care cunoaște entuziasmul și devoțiunea și care se dăruiește unei cauze care merită efortul; al celui care, în cel mai bun caz, cunoaște triumful unei mari realizări, iar în cel mai rău caz, eșuează după ce a îndrăznit ceva extraordinar.” -Theodore Roosevelt

În această carte, Brené Brown ajunge la concluzia că nu Forța este cea care generează Curajul, ci Vulnerabilitatea. Că, până nu ajungi să fii sincer cu tine, nu vei putea fi sincer nici cu cei din jur și nici nu vei ști cu adevărat să oferi și să primești iubire.

Nevoia de apartenență stă la baza nevoilor noastre, ca oameni, pentru că, nu-i așa, omul este o ființă socială. Avem nevoie să iubim și să fim iubiți, să simțim că merităm afecțiune. Însă, înainte de toate, nu ar trebui să uităm că noi suntem primii care ar trebui să ne-o oferim. Dacă eu nu mă iubesc și nu îmi cunosc valoarea, cum îți pot cere ție să faci asta?

Vulnerabilitatea nu e o boală, chiar dacă ne sperie și se simte ca o adiere de vânt rece peste o rană deschisă. Însă ne aduce mai aproape de cei din jurul nostru, de rănile noastre și de adevărul din noi înșine. Și, cred eu, e mai important să trăiești o viață încărcată de suișuri și coborâșuri, de autenticitate și de mici victorii, decât un tablou frumos, dar fals.

Și, dacă încă nu v-am convins, o să închei cu un alt citat din carte, care m-a făcut să vreau în fiecare zi să fiu mândră de mine și să mă iubesc.

A trăi din plin înseamnă să te implici în viața ta, fiind conștient de propria valoare. Înseamnă să cultivi curajul, compasiunea și legăturile profunde cu ceilalți, astfel încât să-ți spui dimineața, când te trezești: Orice voi reuși să fac și oricât de multe lucruri îmi vor rămâne de făcut, eu însumi sunt de ajuns. Înseamnă, totodată, să poți să-ți spui noaptea, când mergi la culcare: Da, sunt imperfect și vulnerabil, și uneori mă tem, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul faptului că sunt, de asemenea, curajos și demn să fiu iubit și acceptat de ceilalți.

La finalul zilei, când închidem ochii, rămânem cu noi și cu gândurile noastre. Și ar trebui să fie un refugiu plăcut.