„Povestea mea” – Michelle Obama

În această perioadă, puteți găsi în topul recomandărilor de pe Netflix documentarul ”Becoming” al fostei primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama. E mișto de văzut după ce citești cartea, fiindcă ai o imagine de ansamblu și poți filtra altfel informația, însă materialul poate fi urmărit și de sine stătător, este la fel de impactant.

Odată cu cartea, am descoperit o Michelle Obama autentică, așa cum mi-o și imaginasem dincolo de ușile închise ale Casei Albe, încă de când era Barack președinte. Am descoperit o Michelle vulnerabilă, o femeie care se confruntă cu aceleași temeri și frustrări ca restul femeilor de pe glob, o mamă speriată că nu le poate asigura fiicelor ei o copilărie normală și o siguranță reală, o mamă și o soție care a fost nevoită, dar a și ales să se pună pe planul secund, pentru a putea să dea tot ce are mai bun și pentru a-și susține soțul.

Când Barack era în campanie electorală, Michelle a fost acolo pentru el, ținând discursuri și însoțindu-l, în timp ce fetele erau mici și aveau nevoie de ea, care mânca junk food și care simțea ca pe o victorie orice „evadare” la supermarket ca să cumpere făină. Ei nu i-a plăcut niciodată politica, să-l susțină pe Barack fiind un compromis și un act de iubire. În seara Balului de Inaugurare, după ce Barack a câștigat alegerile, s-a simțit copleșită și speriată, având impulsul de a fugi și de a se ascunde sub pat, departe de toți monștrii care urmau să vină după familia Obama (și care au și venit, de altfel).

A fost desființată de presă și acuzată că este o negresă isterică și că urăște America. A avut un moment în care a fost tentată să tacă, dar apoi a decis că nu o caracterizează, spunând că așa se schimbă sufletul unui om, așa îl rănești și apoi îți permiți să spui că a fost o glumă, că așa-i în politică, unde ne permitem orice. Ei bine, nu, nu ne permitem orice, niciodată.

Mi-a plăcut mult și perspectiva din care poate fi văzut Barack Obama, prin ochii ei, ca soț, partener, avocat și profesionist care s-a pregătit întreaga viață pentru a ajunge președintele SUA. Un om care a trecut prin toate etapele necesare pentru a înțelege responsabilitatea și măreția care vor apăsa pe umerii săi, în momentul în care va fi devenit președintele Statelor Unite ale Americii. Un președinte care citea noaptea scrisorile primite de la alegătorii săi, care le răspundea și încerca să țină cont de problemele reale ale americanilor. A fost pus la zid pentru că e de culoare, pentru că a lipsit într-un moment important din viața politică a partidului său, pentru că a decis să fie tată pentru fiica sa bolnavă, și nu viitorul președinte al Americii.

Întreaga lume se uită cu admirație și cu fluturi în stomac la cuplul Michelle-Barack Obama, însă nu au ajuns acolo doar ființând. Au trecut prin momente dificile, cărora le-au făcut față cu terapie de cuplu, cu sinceritate și asumare. Mi-a plăcut mult cum a descris Michelle momentele dificile ale relației lor, spunând, totodată, că „secretul” lor este faptul că și-au privit mereu relația ca pe un parteneriat. Mi-a plăcut să văd doi oameni care nu încearcă să se domine reciproc, ci care se încurajează să crească și să se dezvolte, pentru a-și atinge potențialul maxim.

În documentar, Barack apare episodic, ceea ce transmite multe. A lăsat-o să strălucească și a susținut-o din umbră să publice cartea și să facă turneul de lansare. Sunt câteva momente în care încrederea și iubirea din ochii lor spun totul.

Mi se pare foarte important ca fetele și femeile din ziua de astăzi să vadă și un altfel de model de cuplu, de familie, de femeie și de abordare. Și, daca Michelle este acel model, fiind și de culoare, cu atât mai bine. Ți se face pielea de găină când auzi că îndrumătoarea ei i-a spus că nu are stofă de Princeton, iar ea s-a ambiționat și a luptat din greu pentru a-i demonstra și a-si demonstra ei înseși că poate, că nu visează prea departe. De ce? Pentru că, într-un anumit moment al vieții noastre, fiecare dintre noi am trecut prin asta, simțindu-ne mici și not good enough. Michelle îți arată că îți ești de ajuns și că trebuie să îți cunoști propria valoare. Că nu trebuie să aștepți să îți vadă alții potențialul și să te întrebe care-i povestea ta, ci să o „deții” (acel „own your story” din documentar are un impact tare frumos).

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe și spune-le și prietenilor tăi sau, și mai bine, citește cartea. 🙂